Villahermosa nu este frumoasa

Daca stati si va ganditi asa concret…cate momente ale vietii voastre le-ati trait conștient exact atunci in momentul in care s-au intamplat ? Cu siguranta ca foarte putine.
Recunosc si eu ca scriu acest blog de calatorii, in mare parte pentru a realiza defapt momentele pe care le-am trait deja. Doar punandu-le pe hartie sau pe calculator devin concrete si ciudat ca spun asta si cumva reale.

Aceste momente sunt cele pe care le-am visat, planificat, pe care le-am anticipat si care in momentul in care s-au intamplat parca nu au mai avut puterea de a exista…doar mult dupa ce au trecut, acasa in fata pagini albe de hartie pot lua in sfarsit forme concrete. Si aceste momente sunt – daca sunt sincera cu voi 95 % din toate intamplarile mele.

Celelalte – cele 5% sunt cele pe care nu le-am prevazut, cele de care nici nu stiam ca exista, cele pe care nu le poti planifica nici daca ai dorii. Sa va dau un exemplu concret.

Despre Villahermosa cu toate ca in traducere inseamna orasul frumos stiam ca NU este. Ca e doar un oras industrial construit in graba dupa ce in regiune s-au descoperit resurse de titei, cu cladiri fara valoare arhitectonica sau estetica. Trebuia sa trecem prin el doar pentru ca era singurul oras din regiune in apropiere de Palenque cu un aeroport, de unde zburam in doar 2 ore spre Cancun si spre Riviera Maya.

Am luat autobusul din Palenque dimineata la ora 10 (pentru cei interesati -Agentia de autobuse se numeste ADO) si in circa 2 ore am ajuns in autogara centrala din Villahermosa. De aici trebuia sa luam un taxi pana la Hotelul Hilton pe care il rezervasem dinainte si care se afla in apropiere de aeroport. Avionul il aveam programat pentru a doua zi dimineata.

Doar ca aici in zona centrala a Mexicului unde aproape nici un turist nu se rataceste, nimeni nu vorbea engleza. Eu ramasesem cu bagajele in apropiere de autobus cand sotul meu se intoarce cu o grupa de 4-5 taximetristi curiosi sa afle unde vrem sa mergem.

My wife- she speaks spanish – arata el cu degetul catre mine – si toti dintr-o data – Que dice su marido ? Eu total rusinata incerc sa le explic in cateva fraze simple ca vorbesc foarte putin si ca defapt vrem sa mergem doar la hotelul Hilton din apropiere de aeroport. Aha, acuma au inteles si ei – credeau ca vrem direct la aeroport si nu intelegeau de ce nu luam autobusul care facea aceasta ruta la fiecare jumatate de ora. Dar intradevar hotelul se afla destul de departe si nu se putea merge pe jos pana la aeroport.

Si pentru ca ne-am inteles si la un pret destul de mic ne-au repartizat un sofer mai batran care spre dezamagirea mea nu vorbea nici o boaba engleza si spaniola cu un dialect foarte greu de inteles.

Ne asezam pe bancheta din spate si soferul nostru foarte curios incepe sa ne descoase…de unde suntem, unde mergem, cat stam aici – eu raspund monosilabic avand in vedere ca abia il intelegeam.Ca la un moment dat sa ne intrebe ce stim despre orasul lui: Eu sa fac o gluma ii raspund: Villahermosa no es hermosa ! Atat i-a trebuit batranelului – opreste brusc masina si ne intreaba – Tienes tiempo ? Da, raspundem noi in cor. Vreau sa va arat cel mai frumos parc pe care l-ati vazut vreodata.

Cateva minute mai tarziu oprim intr-o parcare a unui parc muzeu si el ne explica ca intrarea este de dupa colt iar el ne v-a astepta aici la iesire – ca nu poate sa ne lase sa plecam din orasul lui iubit cu o astfel de parere gresita despre el.

Parcul La Venta in Villahermosa
Parcul La Venta in Villahermosa

In primul moment cand iesim din masina si lasam bagajele in portbagaj parca am o presimtire rea. Daca vrea sa ne fure ? Daca asteapta sa intram in parc si pe urma pleaca, de unde sa avem atata încredere intr-un mexican pe care il cunoastem doar de cateva minute ?

Dar sotul meu cand priveste capul imes al sculpturii din fata muzeului este fascinat – Ah, nu-mi vine sa cred, despre civilizatia Olmeca am citit cand eram copil – trebuie sa intram in parcul acesta – vin-o repede! Si porneste in graba spre intrare.

Cum te cheama ? il intreb pe sofer – de parca numele lui ar schimba ceva…incerc sa memorez numarul taxiului si pe urma ma gandesc – daca destinul a vrut sa ajungem aici – atunci are cu siguranta o intentie. Ai încredere în el.

Iau cu mine doar un rucksac mic unde am actele si banii si aparatul de fotografiat si alerg in urma lui.

In fata ghiseului nu e nimeni si biletele sunt cu adevarat foarte ieftine- doar ca intretimp peste oras s-au adunat nori de furtuna si abia ca punem piciorul in parc incepe o ploaie torentiala cum doar in zonele tropicale poate exista. Nu ploua cu galeata cum s-ar zice la noi ci intregul cer se revarsa peste noi ! Eu incerc sa ma adapostesc pentru cateva momente sub un copac mai stufos cand sotul meu o ia agale prin parc fara sa-i pese. Stai – unde mergi asa, deja te-ai facut ciuciulete ! ii atrag eu atentia. Oricum suntem acum uzi pana la piele – ce mai conteaza, imi raspunde el.

Mi-au trebuit 2 -3 momente până când am îndrăznit sa ies si eu de sub copac si sa alerg prin ploaie.

Zeci de ratoni iesisera si ei din culcusurile lor si ne acompaniau pe cararile inguste ale parcului.

Ratonii au iesit si ei la plimbare pe ploaie

Ploaia a spalat totodata si praful de pe sculpturile olmece din piatra neagra de bazalt care acum ne intampinau parca trezite si ele la viata la fiecare intretaiere de drumuri.

Sculptura Olmeca

Cu mai mult de 1000 de ani inaintea Civilizatiei Maya aceasta regiune a fost populata de olmeci – Olmecii au fost un popor care a construit o civilizație antică pre-columbiană între anii 1400 și 400 î.Hr. și care trăiau în regiunile joase, mlăștinoase ale Golfului Mexicului și în câmpiile tropicale din sud-centrul Mexicului, aproximativ unde se găsesc astăzi statele mexicane: Veracruz și Tabasco. Se presupune ca ei au fost prima civilizație americană și că au pus bazele multor civilizații care au urmat – de aceea Cultura Olmeca a fost numita cultura madre, adică „cultura mamă”, din America Centrală.

Harta civilizatiilor care au trait pe teritoriul Mexicoului

Sculpturile de o marime impresionanta emanau o putere magica si daca te apropiai destul de ele simteai cum ti se reîncărcau bateriile energetice ale corpului. Dar cel mai maret dintre toate sculpturile era capul colosal ce cântăreste circa 30 de tone și măsoară aproximativ 2 metri în înălțime.


Eu si el eram acum aici, eu uda leoarca incercand inca sa ma feresc de ploaie,  el in toată măreția sa,  abandonat, complet expus la intemperii una dintre cele mai maiestuoase sculpturii facuta de oameni acum 3500 de ani iar privirea sa cu ochii larg deschiși reflecta o înțelepciune cosmică străveche…ce-mi spunea „nu-mi pasă de nimeni si de nimic”
Mi-am luat geaca de pe cap si am facut cativa pasi prin ploaie pana cand am simtit un sentiment profund de eliberare de la norme si reguli. Aveam voie sa ma ud sa simt viata asa cum e ea acum, simteam picaturile lovindu-mi capul si pe urma prelungindu-se pe fata si eram fericita. Fericită că exist, că trăiesc, că sunt acum si aici reală!

Ne-am plimbat prin parc, am zabovit uimiti in fata catorva pomi imensi si am ras in gura mare de noi insine pana cand dupa vre-o jumate de ora ploaia s-a oprit la fel de repede cum a pornit si a iesit din nou soarele. Ajunsesem la iesirea din parc.

Batranelul ne astepta in masina cu fata ingrijorata- Vai imi pare rau ca v-am trimis pe ploaie la plimbare – dar mi-e imi venea sa-l imbratisez si nu stiam cum sa-i multumesc pentru experienta si energia care am primit-o cadou din partea lui.

Ti-a plăcut ? Distribuie si prietenilor tăi ...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *