Bali – Temple pentru demoni si zei

Insula Bali este renumită prin templele sale.

Traducerea în indoneziană pentru cuvântul templu este Pura, cuvânt provenit din sanscrită, care înseamnă spațiu înconjurat de ziduri. Numărul lor este foarte mare, cel puțin trei temple se găsesc în fiecare sat. Chiar și amplasamentul lor este foarte important, fiind aliniate în funcție de munte, mare și răsărit. Cel mai important templu este Pura Puseh (sau templul originilor), dedicat strămoșilor fondatori ai satului și care este amplasat pe cel mai înalt punct al satului (muntele). În centrul satului este Pura Desa dedicat spiritelor care protejează satul (răsăritul). În punctul cel mai apropiat de nivelul mării este Pura Dalem, (sau templul Morților), unde se află și cimitirul (marea).

Prima curte nu este foarte importantă, în aceasta se fac ceremoniile mai puțin importante, întâlniri și adunări, sau prepararea și aranjarea mâncărurilor. Tot aici este și turnul în care este amplasată o tobă – kulkul, cu rol asemănător clopotniței din bisericile creștine.

A doua curte este despărțită tot printr-o poartă secționată, dar înainte de a intra în curtea propriuzisă, se trece printr-o altă poartă în formă de munte, care simbolizează muntele sfânt și prin care este obligatoriu a se trece. Aceasta este o curte sacră, iar trecerea prin poartă este o purificare înainte de a păși în curte. Aceste porți sunt păzite de „gardieni” – statui ai unor eroi din istorie sau idoli protectori, și care au rolul de a proteja templul de spiritele rele. În interiorul curților, uneori sunt amplasate tronuri mici și simple, locuri ocupate de localnici și de zeii mai puțini importanți. De o parte și de alta a curții sunt statuete ale idolilor. Cei mai importanți sunt în partea muntelui și cei mai puțin importanți sunt în partea răsăriteană. Aceste statuete, sunt amplasate cu o anumită regulă și ordine, unele temple au mai multe altele mai puține. De obicei sunt așezate pe acoperișuri supraetajate în formă de piramidă, iar statuetele acoperă toată suprafața. Numărul treptelor din acoperișul în formă de piramidă diferă de la templu la templu, în funcție de importanța și puterea acestuia. Cele mai multe acoperisuri pot fi în număr de 11. (sursa Wikipedia)

Pura Besakih - Templul mana din Balii
Pura Besakih -Templul mama din Bali

Wayan soferul nostru de cateva zile de care suntem foarte multumiti este un balinez tipic. Apropo nu recomand nimanui sa inchirieze o masina fara sofer pe Insula Bali din mai multe motive:

-se circula pe stanga

-semnele de circulatie lipsesc sau nu sunt respectate

-templele si punctele de interes turistic sunt foarte greu de gasit

-un taxi „inchiriat“ pe o zi intreaga costa mai putin decat o masina de la o agentie „rent a car“ (circa 35 EUR cu benzina si ghid turistic inclus)

Cand ne-a luat dimineata de la hotel exact la ora stabilita prima intrebare a sa a fost – Were do you want to go today? Si pentru ca sotul meu a insemnat pe harta o multime de puncte de interes si si mai multe temple nestiind cat de mult timp vom avea la dispozitie (deci cat de mult dureaza pana sa ajungem acolo) ii raspunde lui Wayan – We´ll see how much time we´ll have. First we want to see the Graves of the Kings, and then we´ll see…Wayan se face palid si mai intreaba inca odata – Were de you want to go today? We´ll see, just drive…raspunde sotul meu.

Si atunci eu imi aduc aminte ca am citit ca un balinez trebuie mereu sa stie de unde vine si unde merge, sa cunoasca intregul drum pentru ai cunoaste mijlocul si ai gasii harmonia. Doar asa sa perindezi peste insula, sa te opresti unde vrei sau sa mai faci un ocol daca ai timp – nu se poate. Esti pierdut, si asa se simte si Wayan al nostru – total dezechilibrat…

Graves of the King? Gunun Kawi? intreaba Wayan – lot of steps!

How many steps? intreb eu

Many, many…raspunde el tragand cu ochiul la sotul meu – sa-i spun sau sa nu-i spun acum adevarul.

Ajungem la parcare: Take water with you and good shoes! ne mai da Wayan un ultim sfat inainte de a pleca la drum.

Cumparam bilete de intrare direct in parcare (ca. 1,00 EUR / persoana) ne punem sarongul si traversam mai intai un satuc mic. La marginea strazii zeci de magazine cu zorzoane, femeile stau la umbra si croseteaza, barbatii sculpteaza in lemn.

Were are the caves? intreb eu pe cineva

Go, go down, down…si intradevar la capatul strazii vad ca incep treptele – inca nu imi pot face o imagine cat de multe sunt deoarece dupa doar cateva fac o curba printre pomi si nu le mai vezi. Coboram, coboram, strada mai face cateva cotituri si din cand in cand trec pe langa noi localnici ducand pe cap ceaune umplute probabil cu orez. Totul este verde in jurul nostru, strada duce prin jungla si daca se face putin mai lata vedem in dreapata si in stanga strazii terase de orez in diferite stadii. Unele sunt chiar semanate altele deja isi duc roadele aproape coapte si altele sunt goale cu pamantul intors asteptand din nou sa fie plantate. Si astfel coboram…pe la mijlocul drumului imi dau seama ca coborarea este partea placuta a acestui drum si ca defapt la intoarcere va trebui sa urcam din nou toate aceste treptegunun kawi

Dupa ce am numarat aproape 400 de trepte am ajuns jos in vale, trecem peste un pod peste un parau si ne indreptam spre templu.

 

Pura Gunun Kawi– templul specific balinez este aproape in totalitate acoperit de o vegetatie abundenta. Gunun Kawi (traducere „sculptură în munte”) este un complex de 10 altare inalte de 7 metri, sculptate în stâncă. Se spune ca aceste altare memoriale au fost construite pentru concubinele regelui. Patru se afla pe latura de vest şi sase pe latura de est a pârâului. Peretii mereu umezi sunt acoperiti de muschi verzi si fac ca acest perete de stanca sa para moale si sensibil. Zabovim doar cateva minute, in jurul nostru localnici depun flori si de data aceasta spun si eu o mica rugaciune – da-ne doamne putere sa reusim sa urcam din nou sutele de trepte care ne asteapta…

gunun kawi tempelDupa inca vreo 30 de km facute pe un drum de tara oprim la al doilea templu de pe ruta noastra de astazi: Pura Tirta Empul. In curtea templului izvoraste un izvor sacru. Legenda spune ca izvorul sacru a fost creat de către Zeul Indra care a străpuns pământul pentru a crea o fantana de nemurire pentru asi regenera propriile sale puteri. O inscripţie datează fondarea templului in anul 926. Deci de mai mult de o mie de ani vin credinciosii (si in ultimul timp si turistii; -) să se scalde în apele sacre pentru a se vindeca sau pentru a-si intarii corpul. Am intrat si eu cu picioarele in bazinul de apa si pot spune cu siguranta ca durerile pe care le aveam dupa drumul lung (urcarea de aproape 400 de trepte) au disparut instantaneu – dar poate a fost doar temperatura de circa 15 grade a apei si nu neaparat puterile ei magice…tirta empul

A urmat un drum de munte cu multe serpentine care ne-a dus intr-un sat pe varful muntelui. Aici in apropierea lacului Batur de origine vulcanica sa construit unul dintre cele mai importante temple din Bali.

Pura Ulun Danu Batur este dedicat zeitei Ida Bhatari Dewi Danu, zeita apelor. Balinezi cred ca cu cat mai inalt locul unde se afla templul cu atat mai aproape de zei si cu atat sunt auzite mai bine rugaciunile si deci si implinirea dorintelor este cu atat mai sigura. Probabil de aceea ploua atat de des in Bali. Si totusi nu maretia templului construit sus pe munte a fost cea care mi-a ramas in amintire ci faptul ca direct vis-à-vis de templu o grupa de zeci de femei, copii si barbati faceau o harmalaie de nedescris. Aplauze, strigate, rasete ne-au facut sa ne indreptam curiosi sa vedem si noi ce se intampla – ei ce credeti? Aceleasi femei, slabute, micute, dragute si sensibile cum le-am vazut eu pana acum pe femeile balineze erau aici imbracate in pantaloni de training cu adidasi in picioare si jucau fotbal – uite ca pana aici a ajuns campionatul mondial de fotbal feminin!

Si pentru a incheia aceasta zi precum se cuvine am facut o mica deviere spre templul Pura Besakih– denumit si Templul Mamă cel mai mare si cel mai important templu din Bali.

 

Besakih tempelLa o altitudine de peste 1.600 de metri acest templu nu este înconjurat doar de o verdeata luxuriantă ci se afla aproape tot timpul inconjurat de nori si ceata ceea ce il face sa para si mai mistic decat toate celelate temple pe care le-am vazut pana acum. În complexul de temple care cuprinde circa 200 de cladiri poti petrece o zi intreaga si nici atunci nu poti spune ca ai vazut totul. Noi am intrat pe o poarta laturalnica si astfel am nimerit in mijlocul unei ceremonii fara sa fim observati. Ne-am asezat sfiosi la umbra zidurilor de culoare neagra din piatra vulcanica fiind fascinati de diversitatea de culori a costumelor lor si de sunetul muzici balineze.

 

Bali fest

Cand am ajuns in apropiere de Candidasa dupa o zi plina de peripetii si impresii de neuitat Wayan devenise din nou nervos. Were ist your hotel, what ist the name of hotel – Sea breeze…raspundem noi

I don´t know – it´s a new one? Wayan nu are liniste, sa-i dam un numar de telefon. Scotocesc prin mapa mea unde tin toate rezervarile de la hotele si ii intind numarul de telefon…Wayan telefoneaza in timp ce conduce si la urmatoarea intersectie o ia spre un drum ingust, cu hartoape care duce tot mai departe intr-o jungla intunecoasa. S-a lasat seara intre timp si drumul este foarte slab luminat si strada devine din ce in ce mai ingusta pana se termina. Wayan opreste masina, noi dam din cap in semn ca acest drum nu poate fi drumul bun si Wayan telefoneaza din nou. Yes it´s this way…si porneste din nou motorul pentru a ne duce pe o pista pavata cu pietre din ce in ce mai adanc in jungla. Aud valurile marii si in departare se vede o mica reclama ce lumineaza in bezna noptii. Sea breeze – private proprety. O poarta mare de fier forjat se deschide automat. Ne vin in intampinare doi baietei subtirei care scot bagajele din portbagaj.

Wayan este si el putin speriat…I think chinese business here! ne sopteste el. Oh no! raspundem noi amandoi si mai speriati…don´t let us here!

I pick you up in 3 days, ok?

But you will come? Yes, yes! enjoy your stay here…

bali candidasa

Aventurile prin Indonezia continua…

Ti-a plăcut ? Distribuie si prietenilor tăi ...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *