Ciocolata belgiana

Ciocolata belgiană este cea mai gustoasă din lume ( după părerea mea ! ). De obicei vizităm Belgia doar în trecere. Fiind o ţară oficial bilingvă unde se vorbeşte franceza în sud şi olandeza în nord iţi dă impresia că este o ţară de tranzit dinspre Franţa înspre Olanda. De data aceasta am dorit însă să vizităm pe îndelete capitala ţării Bruxelles, aşa că am rezervat un hotel şi am rămas peste noapte. A doua zi ne trezisem de dimineaţă pentru a mai face o vizită în piaţa centrală şi a cumpăra de la magazinul special de ciocolaterie regala cele mai gustoase pralinées. Am parcat aproape de centrul oraşului şi am pornit pe jos spre a descoperi orăşelul. Şi pentru că Belgia este o ţărişoară mai micuţă aşa sunt şi clădirile: ca din poveşti. Căsuţe micuţe cu vitralii cu rame aurii şi ghirlande la acoperişuri.

Cea mai bună ciocolată se poate cumpăra la ciocolateria Mary nu departe de palatul regal. La adresa magazinului am găsit un “butic” cu ciocolata de toate gusturile – am lăsat să mi se explice pe îndelete ce conţinut au bomboanele de ciocolată şi de fiecare dată când mi se aduna saliva în gură de plăcere dădeam din cap în semn de aprobare – mousse din ciocolata alba, hmmm, cu umplutură de fragi, aha, cu umplutură de cointreaux, de căpşuni, de vanilie…cumpărasem o punguţă plină de ciocolăţele pe care voiam să le savurez pe îndelete în următoarele zile ce le vom petrece la malul mării în Olanda.

Vis-a-vis de ciocolaterie se află muzeul de artă modernă. Şi pentru că mai aveam puţin timp, intrăm. Ne hotărâm să vizităm o expoziţie specială a pictorului belgian René Magritte.

Pictura lui Magritte este misterioasă, este un amestec între irealitate şi cotidian. Artistul pictează adeseori mai multe versiuni ale aceleiaşi idei, cum ar fi compoziţia “Bărbat cu melon”sau mai zis si bărbatul cu capul in nori sau mai bine zis: fără cap

…Săli întregi cu picturi suprarealiste la care nu le puteam înţelege mesajul… sau mai bine zis în momentul respectiv nu l-am înţeles… pentru că mai târziu după o oră depărtare de Bruxelles, după ce ieşisem din ţară şi ne aflam deja în apropiere de mare ( aşteptasem cu nerăbdare să văd din nou malul mării ! ) semnificaţia bărbatului fără cap devenise concretă. Soţul meu îşi încuiase portmoneul în care se aflau toate actele lui, banii şi cartea de credit cu o seară înainte în seiful hotelului şi îl uitase acolo ! Acum înţelegeam foarte bine mesajul picturilor lui Magritte şi a bărbatului fără cap…numai că era puţin cam târziu… şi pe drumul înapoi la hotel doar punguţa mea de ciocolată mă ajutase să mă liniştesc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.