Cambogia – o tara care te impresioneaza pana la lacrimi

Cine ar merge intr-un concediu unde garantat iti vor da lacrimile ? Nimeni ! Noi toti vrem ca in concediul cel mult asteptat si cu bani grei platiti sa ne amuzam, sa radem si sa ne bucuram de frumusetiile acestei lumi. Cum a-si putea atunci sa va recomand sa vizitati Cambogia ? Adaugand cu siguranta ca ve-ti varsa niste lacrimi dulci dar si amare….

Ajungand aici am trecut prin vama cu putina teama. Viza am cumparat-o in avans ( 25 dolari ) deoarece auzisem ca se primeste si viza la fata locului dar ca dureaza aproape o ora pana sa faci formalitatile. Stiam putin despre aceasta tara si cei care o vizitasera pana acum imi dadeau impresia ca incercau sa ascunda adevarul, iar ceilalti ma priveau cu uimire si chiar cu respect ( ma gandesc aici la seful meu de la birou, care chiar facuse o mutra foarte uimita si ma intrebase fara zambet pe buze: aha si data viitoare unde vrei sa mergi, in Afganistan ?? ).

Welcome to the kingdom of wonders

Din aeroport poti lua un taxi sau un tuc-tuc cu motor pana in oras. Costa 7 dolari pe masina si 3 dolari pe tuc-tuc. Prima impresie – totul este foarte ieftin ! Cumparasem in Kuala Lumpur de la duty free o sticla de rom – care aici in magazine era la jumate de pret. Mancarea, ce sa mai spun, un bufet cu „all you can eat” la un restaurant de lux costa 4 dolari, un cocktail 2 dolari si chiar si o sticla de vin francez importat era mai iefin decat in Franta ! Ciudat ?! Singura problema era ca totul se vindea in dolari. Cine a schimbat banii la banca in moneda nationala putea sa se stearga cu ei la fund…scuzati expresia ! Nici macar valetul care ne-a dus bagajele pana in camera nu voia sa ia bacsis in banii lor !

In fata hotelului l-am intalnit pe Han , sotul mau il botezase imediat Ion, care avea unul dintre tuc-tuc-urile cu o motocicleta in fata si care avea sa ne acompanieze urmatoarele zile de dimineata pana seara pentru doar 13 dolari pe zi.

Pe strazile din Cambogia se circula cu Tuc-tuc-ul motorizat

Si cu toate ca am ajuns destul de tarziu la hotel, nerabdarea sa vedem acele minunatii de temple despre care am vazut nenumarate reportaje ne-a facut sa uitam de oboseala drumului. Prima vizita se face insa la centrul de cumparat bilete – aici exista 3 posibilitati – bilet pentru 1 zi ,3 zile sau 1 saptamana. Primesti o poza facuta instantaneu si biletul tau privat. Cel pentru 3 zile pe care l-am cumparat noi – avea un pret foarte ridicat: 40 de dolari ! Cel putin asa ni s-a parut noua la inceput. Dupa cele trei zile stiam ca s-au meritat pe deplin.

Drumurile in Cambogia sint acum asfaltate, ne povesteste Han cu mandrie, ( cel putin cele pe care circula turistii ) – acum cativa ani erau doar drumuri de pamant batucit cu multe hartoape care in perioada ploilor erau nepasabile. Dar acum este si asa sezonul uscat in Cambogia. Si sa va spun ce inseamna sezonul unscat – 35 de grade la umbra ! Ok, in sezonul ploios sint 35 de grade in ploaie ca umbra nu este ( ha, ha, din lipsa soarelui ) deci mai bine acum. Ne acomodam greu cu praful care, cu toate ca exista strazi asfaltate, ne sufoca. Asiatici sint mai smecheri ca noi- aproape toti poarta o masca pe fata si umbrele cu ei. Umbrele ? le e teama ca totusi va ploua ? Nu, nu ! Asiatici, precum va spuneam deja, sint smecheri si se ascund sub aceste umbrele de soarele arzator.

Angkor Wat oglindindu-se in lac

Cand ajungem in Angkor Wat este deja aproape seara. Si noi credem ca dam o raita , repede , repede ca pe urma sa urcam la Templul Phnom Bakheng situat sus pe o colina pentru a admira apusul de soare. Dar Angkor Wat este imens ! Pe un areal de 2 km ² (1,5 km x 1,3 km ) se intind cladiri dupa cladiri, curti interioare, terase, culoare si chiar si un mic lac.

Nu am sa intru in detalii despre istoria acestui templu si nici nu am sa incerc sa il decriu, cred ca pozele o pot face mult mai bine decat mine. Vezi toate pozele din album aici.

Una dintre cadirile din interiorul templului Angkor Wat

Am intrerupt vizita prin mijlocul arealului si ne-am indreptat spre Templul Phnom Bakheng sa mai prindem apusul de soare. Cred insa ca toti turisti aflati in aceasta seara in Siem Reap au avut aceeasi idee deoarece ajungand sus intreaga colina era plina cu turisti tinand in mana aparate de fotografiat…foarte amuzant si noi care credeam ca vom avea o seara romantica.

Templul Phnom Bakheng

Dupa apusul soarelui coboram in graba cu stomacele goale si cu sufletul pin de impresii de neuitat. Optam pentru un restaurant vis-à-vis de hotelul nostru care ofera un bufet japonez – la cuvantul bufet – ne gandim ca cu siguranta vom gasii si ceva pe gustul nostru. Ne asezam la masa si bufetul se plimba im jurul nostru pe o banda rulanta…ce placut ! nici nu mai trebuie sa ne ridicam pentru a ne servii. Chelnerita ne duce un castron impartit in doua si il umple cu doua supe diferite. O supa clara de legume si una de peste. Pe banda rulanta trec pe langa masa noastra farfurioare de diferite culori cu diferite lucruri pe ele. Recunosc niste ciuperci, niste bucati taiate foarte subtire de carne – probabil vita si peste, niste srimp si cozi de raci. Toate crude ! Privim in jurul nostru sa vedem cum mananca ceilalti si facem ca ei. Luam farfurioara de pe banda rulanta si o golim in supa care incepe sa fiarba in mijlocul mesei ( Oala cu supa fiind amplasata pe un fel de resou fierbinte ) . Sotul meu curios si pofticios de firea lui goleste o farfurioara dupa alta. Sa vedem ce-o fi si asta, oare ce gust o fi avand…cand mi-e imi sare privirea la o tablita amplasata la marginea mesei: Please avoid food waste ! si in traducere scria mai departe ceva de genul – cine nu mananca tot din castron va fi pedepsit cu amenda ! Si noi umplusem intre timp doua castroane ! Asa ca acuma punete si manancale – chair daca nu-ti place.

Eu nu ma dau in vant dupa peste si supa de peste parca era facuta din esenta de peste uscat cu un gust si un miros foarte intens. Si tot ce am pus in aceasta supa a luat bineinteles gustul de peste. Cine sa manance acum tot ? Pescuim cu betisoarele mai intai bucatile de carne si legume acum fierte cand vad ca ceilalti mananca si supa cu lingura, dand la sfarsit castronul gol inapoi. Mi-e imi trec frisoane pe la spate – cum sa mananc acum toata aceata supa de peste plina cu diverse ingrediente care o fac sa fie si mai gretoasa ?

Platim amenda ? il intreb pe sotul meu, caruia intretimp ii trecuse si lui pofta. Da ! platim.Ne ridicam de la masa , rusinati privind spre castroanele noaste inca pe jumatate pline si ne indreptam spre iesire. Nu ne-a cerut nimeni nici o amenda– dar cred ca sentimentul de rusine si vinovatie pe care l-am simtit in urmatoarele zile privind in ochi flamanzi de copii a fost pedeapsa pe deplin.

Copii flamanzi in Cambogia

Citeste continuarea aici…

Doresti sa fi anuntat cand apar si alte articole ?

Abonează-te acum

Va multumim !

abonații primesc de asemenea si informatii cu ofertele agentiei dordeduca.com

 

Ti-a plăcut ? Distribuie si prietenilor tăi ...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *