Chicago este un oras al extremelor. Aici se află printre cele mai inalte clădiri zgârâie nori dar si adunări de barăci la marginea orasului — o asociere cu Barack O. care a trait in acest oras este nedorita; -)… Lacul Michigan, pe malul caruia a fost construit acest oras, este atit de mare incât iti da impresia ca te afli pe malul mării.
Dar Chicago este in primul rând un oras al temperaturilor extreme. Temperaturile in vară urcă nu de putine ori peste 30 de grade iar in iarnă scad până la minus 20 de grade – temperatura simtita fiind, din cauza vânturilor reci si aspre ce bat in iarna dinspre Canada (a doua denumire a orasului este “ the windy city “), cu mult mai scăzută. Si in luna februarie a acestui an temperaturile au intrecut orice record – negativ vorbind. Iar noi luasem bilet de drum cu escalare in Chicago si voiam sa rămânem peste noapte sa vizităm acest oras. Coborând din avion fusesem intâmpinati de un soare blând si temperaturi plăcute, era prima zi când dupa săptămâni de viscol si inghet temperaturile urcasera peste zero grade, ce noroc… la iesire din aeroport eram deja asteptati de un minibus care ne ducea la hotel.
O mica descriere a hotelului in care am inoptat – Sofitel (unul dintre hotelurile retelei Accor) – ofera transport gratuit intre aeroport si hotel si este plasat in apropierea aeroportului international O´Hara, insa la marginea orasului. Camerele sunt tipice hotelurilor americane, cu doua paturi imense in care pot dormi patru persoane fara probleme (in America se plateste doar pe camera si nu conteaza câte persoane inopteaza in camera) Pentru un stopover il pot recomanda, pentru o vizita a orasului din pacate nu – din cauza distantei mari pâna in centrul orasului.
Intr-un trenulet / tramvai scârzâitor cu geamuri murdare si usi care nu inchideau bine, bănci de lemn de parca era rămas de pe vremea lui “al Capone” am călătorit aproape o ora până am ajuns in centrul orasului. Centrul orasului a ramas intact asa cum a fost construit in anii 20-30 ai secolului trecut. Tramvaiul trece prin centrul orasului suspendat pe schele de metal. Cladiri cu zeci de etaje au si acum scarile de evacuare in caz de incendiu pe dinafara. Suierand printre crăpăturile asfaltului, aburi albi imprăştie un miros neplăcut si penetrant de canal.
Curtiile interioare ascund misterii si in spatele cortinelor care si acum acopera geamurile restaurantelor italiene se mai fac si acum afaceri periculoase… Perindând printre aceste strazi in cautarea muzeului de arta moderna unde voiam sa ne mai si incălzim putin arunc o privire spre ceas care imi arată ca este aproape de ora 12 in miezul noptii…tresar …norocul meu ca doar uitasem sa-mi mut ceasul…