Aventurile lui Pami prin America Centrala…urmare de aici
Din când in când primesc si eu câte o reclama, una din aceea “tailored” deci facuta special pentru nevoile mele. Dar de unde stiu ei ca am eu cateva locuri pe lumea asta de care mi-e intradevar teama? nu pot sa-mi explic. Ca acum mai mult de 10 ani fusesem in Mexico si ca imi dorisem sa ajung sa vizitez Tikal in Guatemala. Ca citisem cât de greu este sa ajungi acolo si cât de periculos. Ca iţi trebuie cel putin 2 zile de mers prin jungla si ca majoritatea autobuzelor ( mai ales acelea pe care scrie turismo ) sunt asaltate de hoţi si bandiţi si ca uneori aceasta se termina cu asasinarea turistilor care nu reacţioneaza adecvat ( adica care nu isi ofera imediat toate lucrurile de valoare ).
Ok , un astfel de tricou imi mai lipseste la colectia mea. Fa intotdeauna ceea de ce ţi-e frica sa faci ! Adica – cumpara un bilet de avion spre America Centrala si pune-te la organizat ruta.
Dar toate incercarile de a intra in contact cu agentiile locale de turism s-au terminat in neant pentru ca nici una nu a raspuns. Chiar si incercarea de a comunica in limba spaniola ( aici am consultat o colega provenita din Spania ) a dat gres. Nici un raspuns. Am plecat la drum fara sa avem nici o idee cum vom ajunge in Guatemala. Aterizam in Belize City, und oras pe care e mai bine sa il eviţi deoarece si aici vei intalni doar comercianti de droguri dar mai ales consumatori. Dar despre Belize am scris un alt review – deoarece tara aceasta m-a fascinat cu naturaleţea ei…deci sa revenim la Guatemala.
Dupa trei zile Belize ne aflam in statia de autobus de unde doream sa luam un mijloc de transport spre Flores. Flores fiind punctul de intrunire al tuturor turistilor care doresc sa viziteze Tikal in Guatemala, doar la aproximativ o oră distanta de ruine. Nu a fost greu de gasit. In Belize limba oficiala este engleza si cu asta ne descurcam amândoi fara probleme. Deci gasim agenţia care vinde bilete de autobus ( pentru cei interesaţi Agentia de autobuse se numeste: Fuente del norte ) si dupa ce le-am cumparat, prima dezamagire. Autobusul are intârziere…nu se stie cât. Poate o ora , poate doua…deoarece vine acum de acolo si au avut incidente pe drum. Ce fel de incidente – ma gandesc eu ?!
Agenţia de autobuse are o camaruţa mica unde iţi poti depozita bagajele. E cald si umed. Ieri seara a plouat dar aerul fierbinte a reusit sa usuce cele câteva baltoace care se formasera intre timp. Usa este deschisa in larg si ventilatoarele date la maxim. Ma asez pe o bancuţa aflata in fata biroului si privesc cu mirare turistii din jurul meu. Toti sunt americani. Belize este paradisul mericanilor…pentru ca este singura ţara din america centrala unde se vorbeste engleza. Si americani vorbesc doar engleza. Intr-un sfârsit ( adica cu circa 2 ore intarziere ) apare si autobusul nostru. Suntem doar 4 clienti intr-un autobus cu peste 40 de locuri. Noi doi ne asezam imediat in fata ocupand fiecare doua locuri ( drumul va fi destul de lung circa 6 ore ) .
Drumul prin Belize ne este deja cunoscut si pâna la graniţa cu Guatemala facem fara peripeţii 3 ore. Ajunsi la graniţa trebuie sa coboram si sa mergem pe jos la vama sa platim taxa de iesite ( 20 dolari belizieni sau 10 dolari americani pe persoana ). Primim visa de iesire si acum ne aflam intre cele doua ţari si mie imi trebuie la wc. Urgent ! Aici in ţara nimanui nu exista asa ceva – asa ca alergam aproape spre graniţa Guatemalteza si avem noroc…in doar cateva minute suntem trecuţi. Where is the toilet ? intreb eu disperata…dar ia te uita…cum de am trecut graniţa nimeni nu mai intelege engleza ? Que ? Donde son los banjos ? il inteb eu intr-o spaniola precara…nu avem asa ceva, mergeţi la unul dintre restaurantele din apropiere si imi arata cateva baraci din lemn in apropiere. Trec peste un râu in apele caruia sa balacesc caţiva copii si intreb la usa primului “restaurant” por favor…aveţi o toaleta ..1 dolar vine raspunsul. Nu am dolari ! atunci sa-i dau 10 quetzales – nici asta nu am . Deschid portmoneul si incerc sa ii ofer caţiva centi europeeni. Dand din cap in semn negativ si probabil vazând disperarea in ochii mei ma invita in spatele bodegii unde trei pereti de tabla cu o usa care nu se inchide bine vrea sa fie toaleta. Da, WC este – chiar unul de portelan doar ca gaura care ar trebuie sa duca la canalizare duce defapt intr-un burlan direct in râul unde se balacesc copii. Aoleo…deci toate fecalele se varsa direct in acest râu …sarmanii de copii ! Dar din pacate nu ma pot abtine…nici macar de mila copiilor.
Plecam mai departe, drumul prin Guatemala devine din ce in ce mai rau, plin de hartoape . Casele la marginea lui din ce in ce mai simple unele doar cu o singura incapere si cu bucataria in mijlocul curtii. Oamenii au facut focul ( observ ca nu toate locuintele au curent electric ) si prajesc coceni de porumb. Porumbul fiind in aceasta zona alimentul de baza ( din pacate insa nu am vazut sa se manânce mamaliga ). Câtiva dintre ei când vad autobusul alearga cu ei impachetati in pungi de plastic…mie mi se face pofta si mila ( dar mai mult pofta ca mi-e o foame de lup ! ) dar soferul nu reacţioneaza…mai sunt doua ore pana la destinatie. Se lasa seara si incerc sa aţipesc putin…când autobusul opreste la marginea strazii si soferul coboara si el. Aud discutii cu cineva care il astepta aici dar nu reusesc sa inteleg nimic. Soferul deschide portbagajul si incepe sa descarce câtiva saci …plini cu ce ? eu curioasa deschid geamul si ma holb mirata spre ei. Sacii sunt grei si soferul este interesat sa se scape cat mai repede de ei…cand ma vede pe mine si imi face semn cu mana sa raman linistita pe locul meu . I didn’t see anything ! Nu am vazut nimic ! ii raspund eu speriata cand ii vad faţa aspra. In doar cateva minute pornim din nou la drum de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Ce era ascuns in saci nu voi afla nicioadata si e mai bine asa. Pe intuneric ajungem in apropiere de Flores. Flores este defapt o insula aflata in mijlocul unui lac care este legata de margine printr-un pod ingust peste care nu poate trece autobusul nostru.
Asa ca trebuie sa coborâm si un minibus cu 9 locuri ne duce direct pana la hotel. Hotelul Ramada e superb ( mai ales ca eu ma asteptam sa fie foarte simplu dupa ce am vazut saracia de pe drum ). Camera moderna cu un pat comod si baie extrem de curata.
Doua piscine ne invita sa ne racorim corpul. Noaptea ne este insa greu sa adormim din cauza zgomotului stradal…Flores este insula turistilor tineri dornici de party ( muzica era data la maxim pâna pe la ora 2 noaptea )… adormim intr-un tarziu cu gândul la ziua de mâine cand in sfârsit vom reusii sa vizitam mult râvnitul oras Maya Tikal.
citeste continuarea aici