San Pedro Sula – cel mai periculos oras din lume !

Doi tineri imbracati in haine militare stau nemiscati in fata noastra. Pusca mitraliera aproape la fel de mare ca si ei ( am observat ca aici in Honduras oamenii sunt de statura mult mai mica ca noi europeeni ) le ajunge de la genunchi pana aproape de cap este legata de o centura groasa ce tine loc de curea. Scot automat aparatul de fotografiat si doresc intr-un moment nechibzuit sa ma postez in fata lor pentru a face o poza.

Ai inebunit de tot “ ma loveste sotul meu peste mana, luindu-mi aparatul si imburdusind-ul inapoi in rucsac…in aeroport este interzisa fotografierea ! baietii vazand mica noastra neintelegere ar trebui sa zambeasca – dar nu o fac. Mutrele lor sunt serioase si nici unul dintre ei nu intelege mica mea gluma.

Bienvenidos a San Pedro Sula – cel mai periculos oras din lume ! Bienvenidos a Honduras ! Aceasta nu este o culisa de film .

Aeroportul este destul de mic pentru un oras cu milioane de locuitori – insa cine doreste sa aterizeze aici ? Cu siguranta ca nu oamenii de afacere ( doar cei care fac afaceri cu droguri J ) si bineintels ca nici turistii. Oamenii de rand din Honduras nu isi pot permite sa zboare cu avionul – biletele depasesc cu siguranta posibilitatile lor. Ne indreptam spre ghiseul de intrare unde scrie “pasaportes extranjeros” si privesc cu uimire in jurul meu…nu prea sunt multi turisti jurul nostru – o mica grupa de baieti care cu siguranta doresc sa mearga pe insula Utila pentru scuba diving si in fata noastra cativa americani probabil ecologisti inraiti cu o emblema a unei companii – save the rain forest….si totusi randul merge foarte, foarte incet. Ieri cand am intrat in America a mers mai repede, cu toate ca americanii doresc sa stie absolut totul despre tine – probabil ca in momentul cand mi-au scanat pasaportul si mi-au luat amprentele de la ambele maini precum si scanat pupila – mi-au controlat cu siguranta si prietenii de pe facebook. Ok..dar sa revenim in Honduras. Cateva douazeci de minute mai tarziu ajungem si noi in fata oficiului si suntem intrebati intr-un ton aspru:

– Aveti droguri la voi ?

– Nu ! raspundem noi.

– Animale, fructe, pamant ?

– Nu, nu sau ba da, am un mar in rucsac l-am luat azi dimineata din hotel – mainile imi tremura putin cand deschid rucsacul si ii arat marul – ce sa fac acum cu el ? ma uit in dreapta si in stanga- nici un tomberon de gunoi – sa-l mananc pe loc ?

– What are you doing in Honduras ? vine intrebarea urmatoare

– Holiday ! raspundem noi – si dintr-o data fata vamesului se insenineaza si un zambet imens ( arata mai mult ca un ranjet ) lasa sa se vada dintii ingalbeniti de tutun

– Welcome, welcome ! Nici marul nu-l mai intereseaza – pune stampila in pasaport si suntem poftiti sa trecem mai departe…pfff…m-am mai linistit putin si musc cu pofta in marul din mana inca putin tremuranda.

Dupa ce am recuperat bagajul ne indreptam din nou spre ghiseele de check in. Astazi zburam mai departe spre Roatan…o insula in mijlocul marii caraibe. Abia astept !

Aerolinea Sosa are cel mai mic ghiseu pe care l-am vazut vreodata – un minicomputer unde ni se introduc datele personale in schimbul carora primim doua bilete de…plastic. Bilete refolosibile ? Pe al meu scrie numarul 10 pe al lui 11. Doamne, dar cat de mic va fi avionul ? ma gandesc.

Mai sunt circa 60 minunte pana sa decolam asa ca ne plimbam putin prin aeroport. Aeroportul nu este climatizat – aerul e cald si umed si hainele noastre groase se lipesc deja de piele. Sotul meu se dezbraca de geaca, camasa si ramane in tricou, privindu-ma nedumerit de ce nu o fac si eu. Nu pot sa-mi dau jos bluza…ii soptesc eu incet de parca m-ar putea intelege careva. De ce ? nu ai tricou dedesupt. Ba, da raspund eu si pe urma adaug putin rusinata ..dar nu am sutien. Ei si ce ? crezi ca te cunoaste careva aici s-au crezi ca vei intalnii unul dintre amicii tai din intamplare.

Hai sa iesim putin la aer propun eu…afara este cu siguranta mai placut ca aici . Deschid usa de iesire ( ca aici nu se deschid automat ca in oricare al aeroport din lume ) si constat cu stupoare : AEROPORTUL ESTE CLIMATIZAT !

Dupa o ora de asteptare in incinta aeroportului ( afara caldura e biletele. Pilotul vine si ne saluta pe fiecare in parte…suntem doar 14 pasajeri. Si avionul e plin pana la ultimul loc.

Fac in graba cateva poze inainte de a urca pe treptele ce duc spre…mare, plaja, soare…ROATAN

Ne zgaltaim putin atata timp cat urcam spre cer si pe urma ne bucuram de un zbor placut fara turbulente. Cand aterizam parca imi pare rau ca a trecut asa de repede…dar acum ne asteapta marea.

Va continua…(citeste despre aventurile lui Pami pe Insula Roatan )

Adaugat dupa doua saptamani pline de peripetii… suntem din nou in San Pedro Sula.

Privesc prin fereastra hotelului – vis-a-vis un zid de circa 2 metri inaltime inconjoara o curte interioara si mai multe cladiri cu un etaj. Deasupra zidului circa jumatre de metru de sarma ghimpata si electrificata – peste tot semne cu „atentie pericol de moarte”. O poarta de metal este incuiata cu mai multe lacate – o dubita ce probabil doreste sa livreze ceva incearca in zadar sa patrunda in incinta arealului extrem de bine pazit. Dupa mai multe telefonate, claxoane vad ca se apropie de poarta un paznic cu o mitraliera la centura. Controleaza cu atentie intreaga masina si se apleaca chiar si sub masina sa verifice daca nu este ascunsa cumva o bomba.

Daca ati crezut ca in fata hotelului se afla o inchisoare v-ati inselat – e defapt o scoala primara pentru copii intre clasele 1 – 4. O scoala bilinguala spaniola / engleza deoarece aici in Honduras toti vor sa invete limba engleza – cei care isi permit isi dau copii intr-o asemenea scoala – ceilalti invata de pe strada sau de la televizor – aici sunt filmele inca cu subtitlu cum erau la noi pe vremea copilariei mele.

Ne aflam in cartierul cel mai sigur din San Pedro Sula ne-a incercat sa ne linisteasca managerul hotelului. E cartierul bogatilor, peste tot vile care mai de care mai spectaculoase sunt ascunse in spatele unor ziduri de cel putin 2 m inaltime.

Dupa ce am dus bagajele in camera am dorit sa iesim sa ne plimbam putin prin cartier.

Unde vreti sa mergeti? ne-a oprit din drum managerul hotelului.

Doar asa sa ne plimbam putin?

Ha, face el ochi mirati… plimbare? in San Pedro Sula nu ai posibilitatea sa te plimbi pe strada. Cel putin nu in cartierul in care suntem noi acum. Nu exista trotuare pentru pietoni. La inceputul si la capatul strazii se afla o casuta cu un paznic si o barieră (ca la noi la trecerea de tren) care iti intretaie drumul. Cine nu locuieste aici nu are voie sa intre pe strada. Strazile sunt private.

Strazile din San Pedro Sula sunt asigurate cu sarma ghimpata
Strazile din San Pedro Sula unt asigurate cu sarma ghimpata

Pai atunci dorim sa mergem pana la un magazin universal sa cumparam ceva de baut. Ok – asta intelege el – da putem merge – insa cand dorim sa ne explice cum putem ajunge pana acolo si daca are o harta a orasului sau a cartierului (avand in vedere ca orasul este mult prea mare) da din cap ca nu vom avea nevoie de harta. Intre timp a chemat el pentru noi un taxi care ne duce pana la magazin, astepta dupa noi pana suntem gata cu cumparaturile si ne duce si inapoi la hotel. Pretul este atat de mic incat nu putem refuza… ceva la 3 dolari. Magazinul universal este defapt un Mall imens cum cunosc doar din America. Tot ce iti doreste inimioara gasesti aici… si eu care credeam ca Honduras este o tara saraca. Trecem pe langa un magazin unde se vand animale si dupa ce vad cativa catelusi inchisi in custi de metal mult prea mici de abia se pot invarti in jurul cozii lor, fara apa si fara mancare – parca imi trece pofta sa ma mai plimb prin Mall. San Pedro Sula dogs

Cumparam cateva sticle de apa – putem alege intre Evian, Pellegrino si Perrier si chiar si apa din Fidji exista aici. Preturile sunt mici. La departamentul de alcoholice nu ne putem hotari – nici nu stiam ca exista atatea feluri de romuri… cand intrebam un vanzator care din romuri ne recomanda – vazand ca suntem albi ne inmaneaza o sticla de Bacardi. Asta il avem si acasa – vrem ceva mai deosebit – si astfel alegem de data asta un rom din Nicaragua – cel mai bun rom pe care l-am baut pana acum in viata mea.

Afara a inceput sa se lase seara cand ne intoarcem inapoi in hotel. Hotelul Casa del Arbol Galerias este foarte modern un fel de galerie de arta cu picturi si sculpturi ale unor artisti indigeni. Picturile sunt insa prea scumpe (preturile sunt peste sute de dolari) altfel poate as fi cumparat unul ca si amintire. Din pacate nu am cumparat pana acum absolut nimic tipic din Honduras – deoarece voiam sa o facem aici in San Pedro Sula unde auzisem ca piata principala e plina de lucruri de artizanat locale la preturi foarte mici. Insa dupa cum vad ca este situatia aici la fata locului nu cred ca vom reusii maine sa mergem la piata.San Pedro Sula centro

A doua zi cand ne trezim orasul este invaluit intr-o ceata deasa. Nici macar semnul de la Coca Cola de pe dealurile din imprejur nu se mai vede. Asta nu are sa ne creada nimeni – aici in San Pedro Sula exista un semn precum in Hollywood insa nu cu numele orasului ci cu Coca Cola… deoarece San Pedro Sula este orasul producator de aceasta bautura pentru toata america centrala.

Si pentru ca acum cateva zile au fost alegerile prezidentiale in Honduras si in centrul orasului au iesit oamenii sa demonstreze pe strazi e mai bine daca nu mergem la piata – astfel ca petrecem aproape toata ziua in camera de hotel. Eu si asa sunt racita cobza si dorm aproape toata ziua. Sotul meu a gasit un program cu fotbal american – si astfel trece ultima zi in Honduras fara peripetii… cine este acum curios sa afle de ce anume am ales aceasta tara va fi nevoit sa citeasca celelalte reviewuri – noi nu am regretat nici un moment ca am ajuns aici dar cu siguranta ca in acest oras nu ne vom mai intoarce niciodata!

Ti-a plăcut ? Distribuie si prietenilor tăi ...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *