Atenție ! Acest articol poate conține cuvinte jignitoare si descrieri care pot distruge visele multora dintre voi, cei care va doriți sa vizitați India.

Deci ori va opriți aici din citit, ori ignorați cele citite ori va duceți si voi acolo sa faceti experiența pe pielea proprie…e alegerea voastră. Eu scriu doar adevărul.

Si daca tot suntem la adevăr am sa citez una dintre zicalele spuse de ei înșiși despre Indieni…”un indian te minte întotdeauna si acesta este si singura data când spune adevărul”.

Chennai

Am aterizat in aeroportul din Chennai noaptea la ora 1. Am ales acest aeroport situat in sudul țării pentru ca celelalte alternative cu zbor direct din Frankfurt erau Delhi si Mumbai – si aceste doua orase voiam sa le evit pe cat posibil. Mi-am zis…alege un orășel mai micuț si mai curat pentru început.

Chennai însă nu este nici micuț si nici curat. La ora 1 noaptea când am ieșit pe strada era o harmalaie si gălăgie cum in orașele din Europa nici la rush hour nu întâlnești. Ne aștepta limuzina hotelului pentru care am plătit extrem de mult doar pentru ca nu voiam sa ne târguim cu taximetristi…si bine am facut. Cum pui piciorul pe strada cum sar pe tine ca hienele sa te devoreze. Hotelul Best Western a fost Ok. Am adormit imediat obosiți si încă nerăbdători sa descoperim India.

A doua zi prima dezamăgire…la micul dejun doar mancare indiana – uneori mai mănânc si eu la restaurantele  indiene si chiar imi si place mâncarea, așa ca am umplut o farfurie plina de tot felul de bunătăți locale…pe care nu am putut sa le înghit.

Da, știu ca multi dintre voi care ma cunosc personal vor susține ca eu nu suport mâncarea iute de nici un fel dar aici in India te arde ca focul. Chiar si soțul meu căruia ii place iutele si condimentează extrem fiecare mancare făcută de mine a cerut dupa ce a luat doua înghițituri un pahar cu lapte.

Dar sa părăsim incinta curata a hotelului si sa ieșim puțin pe strada.

Nu știu cum sa va fac vizuală in cuvinte ceea ce experimentezi când ieși pe o stradă intr-un oraș din India. Nu știu ce te lovește mai întâi…mirosul bestial de gunoi amestecat cu fecale, praful si smogul produs de zecile de mașini, motorete, căruțe si vaci ( da, chair si vacile produc metan care poluează extrem atmosfera ) sau gălăgia infernala produsa de țipetele vânzătorilor ambulanți care încearcă cu căruțele lor sa se strecoare printre zecile de mașini si motociclete care claxonează neîntrerupt ?

Având doar doua mâini nu știi ce sa-ți acoperi mai întâi: nasul ? urechile ? sau mai bine ochii – deoarece si ceea ce vezi nu este plăcut deloc.

Eu m-aș fi intors imediat inapoi in hotel dar nu am cu cine…soțul meu se aventurează spre parcarea de taxiuri si începe sa se târguiască cu câțiva. Unde vrem sa mergem ? La doar circa 50 de kilometrii de Chennai se afla un orășel micuț dar plin de obiective turistice Mahabalipuram cunoscut pentru numeroasele sale sculpturi. Prețul oscilează extrem – unii vor doar 1000 de rupii ( echivalentul a circa 13 Euro ) alții nu discuta sub 2500. Alegem o mașina mai noua si comoda, plătim ceva pe la 1500 si pornim la drum…Sunt doar 50 de kilometrii încerc eu sa ma liniștesc, deci dacă socotesc bine si adaug si timpul petrecut acolo pentru vizite suntem in circa 3 ore inapoi.

Câtă naivitate…dupa o jumătate de ora nici măcar nu reușisem sa ieșim din oraș. Uneori daca mergi pe jos pe langa mașina esti mai repede si asta doar pentru ca nimeni nu respecta nici un semn de circulație. Degeaba exista demarcare pe mijlocul străzi, degeaba s-au pus si semafoare care chiar si funcționează ca nimeni nu le respecta.

Imaginați-vă o strada cu 3 benzi pe fiecare parte dar pe care se înghesuie 5 mașini, 3 căruțe, 8 motociclete si nenumărate biciclete, ricșas si tuc-tucuri fiecare in stop and go sa nu lovească pe nimeni ( pentru ca nu mi-a venit sa cred, dar nu am vazut nici un accident ) si toți claxonează neîntrerupt …e greu de imaginat, nu-i așa ? Si când crezi ca in sfârșit blocajul de trafic se mai dispersează si începi sa speri ca mașina in care te afli va reușii sa intre in viteza a 3-a si sa ruleze puțin mai repede, hop ca iți apare in fata mașini o cireada de vaci care pășesc agale, nepăsătoare de gălăgia din jurul lor, găsind in mijlocul șoselei un morman de gunoi din care se pot înfrupta in voie.

Cui aparțin aceste vaci ? imi permit eu sa întreb naiva, cine le lasă așa de voia sortii sa se plimbe toata ziua pe strada ?

Aceste vaci sunt sfinte…vine răspunsul șoferului. Da, am înțeles ? Dar cui ii aparțin ? Biserici ? Preotului ? Nu – vine răspunsul prompt, aceste vaci sunt sfinte si nu aparțin nimănui…Cum adică ? încerc eu sa înțeleg. Ce se întâmpla cu ele seara, nu se întorc in grajd ? Aceste vaci sunt libere…si când vede ca eu ma încăpățânez sa înțeleg imi răspunde…exact ca la voi câini si pisicile străzii – nu aparțin nimănui si totuși reușesc sa supraviețuiască. Si ce se întâmplă cu ele când îmbătrânesc si mor ? Aceste vaci sunt sfinte vine din nou răspunsul…these cows are like our mothers…ceea ce înseamnă ca in India nu este o nesimțire sa zici  “mama ta e o vaca“.

Mahabalipuram

Am ajuns in Mahabalipuram abia dupa doua ore ( calculul meu pentru ziua de azi a dat greș si din pacate avea sa se extindă pentru toata perioada șederii noastre in India – deci atenție ! nu faceti planuri pentru mai multe zile ca nu vor funcționa, in India se trăiește de pe o zi pe alta ).

Monumentele din Mahabalipuram sunt excepționale si sunt în cea mai mare parte sculptate direct in stâncă sau in monoliți.

Coborârea Gangurilor sau a Penitenței lui Bagiratha – o sculptura uriașă .

Coast Tempel / Templul de pe coasta

si Pancha Rathas (cinci căruțe) – cinci structuri piramidale monolitice numite după Pandavas (Arjuna, Bhima, Yudhishtra, Nakula și Sahadeva) sculptate dintr-o singură bucată de granit.

Din pacate aici am fost confruntați si de realitatea crunta a sărăciei ce domina in marile orașe. Fiind una dintre zonele turistice din sudul tarii unde turiști sunt aduși cu autobusele sau adunat la intrarea in temple zeci de cerșetori. De la bolnavi si handicapați până la bătrâni si copii – toți întind mâinile si se jelesc pe cat pot. Fetite de câțiva anișori încearcă sa-ți vândă mărgele făcute meticulos, iar cei care nu mai pot pentru ca le-au fost devorate mâinile de lepra sau alte boli doar se jelesc. La început mi-e mila si mai dau.

Mi-a rămas in gând o fetită de vreo 10 ani ce încerca sa-mi vândă niste brățări de mărgele cerând un preț extrem de scăzut pentru valoarea muncii ei. Please madam, please…help me. M-am scotocit prin buzunare încercând sa-i dau de înțeles ca nu am nici un ban la mine si scot din greșeală o bancnota de 100 de rupii. How much do you want ? Ten imi răspunde ea. 10 ? ( circa 13 cenți ) . Ii întind cei 100 si intreb..do you have change ? de unde sa aibă ? Probabil ca nu vânduse încă nimic in ziua de azi. Ok, keep it all, ii spun si urc repede in mașina …fetița rămâne surprinsă cu un zâmbet imens pe buze…Cum poți sa dai bani la copii ? ma mustrează soțul meu…acum nu va mai merge la școală…care școală ? acești copii nu au vazut niciodată o banca de școală in viata lor…măcar astăzi are ce mânca. Fetița aleargă dupa mașina trimițând-mi neîntrerupt pupici, fluturând cu bancnota in aer…

Dupa ce am înghițit simțite tone întregi de praf mi-am dorit nepărat sa facem o mica deviere pana la plajă sa ne mai răcorim puțin cu briza marii.

Kanchipuram

A doua zi ne-am aventurat spre un nou oraș numit Kanchipuram situat la 70 km de Chennai pentru a vizita Templul Kanchi Kailasanathar unul dintre cele mai vechi temple din sudul Indiei.

Este un templu hindus dedicat zeului Shiva și este cunoscut pentru importanța sa istorică. Templul a fost construit din anii 685-705 AD de către un conducător Rajasimha din timpul dinastiei Pallava. Templul are un număr mare de sculpturi, incluzând multe zeități pe jumătate animale care erau populare în acesta perioada arhitecturală timpurie. In interiorul sau se afla 58 de mici sanctuare care sunt dedicate diferitelor forme pe care le poate lua Shiva. Templul este una dintre cele mai importante atracții turistice ale orașului. Abia așteptam sa-l vad. Făcusem de data aceasta aproape 3 ore pentru 70 de kilometrii ( așa ceva este posibil doar in India ) si nici bine ce am intrat in oraș ca ne oprește un tip pe motocicleta sa ne anunțe oficial ca la ora asta templul este închis.

Era ora 12 la amiaza si cică abia la ora 3 se redeschide. Dar ca sa nu ne plictisim pana atunci cunoaste el un magazin de stofe unde ne putem face la comada niste haine ( orasul fiind cunoscut pentru croitoriile sale ).

Șoferul nostru care probabil se cunoștea cu el – gata sa ne duca la magazin. Noi nu vrem sa mergem la magazin, sa ne duca la Templu imediat, dar el se face prompt ca nu mai înțelege nici un cuvânt engleza si începe sa se învârtă prin oraș. Ce sa facem ? Prima idee a fost sa schimbam taxiul, dar probabil ca e foarte greu sa găsești un șofer cinstit, așa ca încercam cu mâinile si picioarele sa-i dam de înțeles șoferului nostru ca si daca este închis templul noi tot vrem sa mergem sa-l vizitam măcar așa pe dinafara. Dupa încă cateva zbierete din partea soțului si a mea se încumetă sa ne duca la templu…si bineinteles că nu era închis !

Am ajuns seara târziu inapoi in Chennai si intre timp plouase si pe trotuarul denivelat se adunase apa in bălti imense. O familie care trăia pe stradă se pregătea de culcare. Tata a întins un fel de covor direct pe pământ pe care se încuibaseră doi copilași fără perine acoperiți doar de o pătura veche si cleioasă in timp ce mama își făcea toaleta de seara direct intr-o băltoaca in mijlocul trotuarului. Era un film sau realitatea cruda din India ?…femeia era într-adevăr goală si se spăla in apa din baltă cu ajutorul unui pahar de plastic marca McDonald de la colțul străzii.

Un autobus plin de turiști adormiți in spatele draperiilor, pe scaune moi in aerul răcoros al aparatelor de aer condiționat chiar trecuse pe langa noi pe șosea stropindu-mă din cap pana in picioare.. trezindu-mă la realitate…in luminile palide ale becurilor stradale puteam descifra reclama ce acoperea întreaga parte din spate a autobusului: Welcome to Incredible India !

Citeste continuarea aici