Jaipur este capitala si și cel mai mare oraș din statul indian Rajasthan din nordul Indiei. Numit si Pink City – orasul roz…da, de un roz înflăcărat…
Astăzi ma oblig sa scriu ultimul articol despre India. Sa închei odată aceasta parte a vieții mele sa o pun la ad-acta si sa închid pentru totdeauna sertarul. Pentru ca India imi sta pe suflet ca un bolovan…de când am fost acolo vad toata lumea doar in negru – caut parca peste tot doar lucrurile negative si ma enervez foarte usor de orice, ce nu este perfect, oriunde m-aș afla. Si chiar daca amintirile despre India dor rău de tot – Uneori dorul este doar o durere ! trebuie sa trec si peste asta.
Deci sa revenim la Goa…dupa experiența îngrozitoare ( citește aici ) de la salonul de masaj am hotărât sa plecam spre Rajasthan. Am luat bilete de avion cu escala in Ahmedabad ( unde aveam sa așteptam circa 4 ore ) ca pe urma sa ajungem la Jaipur.
in India e aproape imposibil sa circuli cu trenul dar cu avionul este chiar o placere ( am scris de asta si in articolul despre Bangalore ).
In Ahmedabad ne-au puricat rau de tot, veneam din Goa – statul unde merg dependenții de droguri si alcoolici…ceva de genul…ia veniți aici mai aproape sa va miros daca nu puteți a alcohol…aoleo…unde am ajuns aici?
Ahmedabad este un oraș unde religia de baza este pe langa cea hindusa si cea musulmana – o combinație explosiva ! Femeile toate îmbrăcate in burka, bărbații de o nesimțire fără comparație. Am îndrăznit din greșeală sa ma alătur de ei la rândul pentru bărbați. M-au expulzat imediat arătând-mi unde mie locul…alături de alte femei ( toate înfofolite din cap pana in picioare in pânze colorate, copii, bătrâni si handicapați ).
Deci atenție in India peste tot unde se sta la coada sunt doua rânduri – bărbați si femei – doar că la femei au acces si prioritate oricând bătrânii si handicapații ( si in India un bărbat nu se jenează sa intre in fata ta si sa te împingă la o parte )…dar sa nu deviez ca din nou am impresia ca încep sa fierb pe dinăuntru.
Când am ajuns in Jaipur era seara. De data asta am ales cel mai modern hotel din oraș ! Nu ma mai interesa sa fac economie – doream in sfârșit sa fac un dus si sa dorm intr-un pat unde sa nu am teama ca noaptea ma musca ploșnițele. Hotelul Crown Plaza este situat la distanta destul de mare de oraș – dar a fost exact de ceea ce aveam nevoie.
A doua zi soare ! Dupa ce petrecusem cateva zile ploioase in Goa, Jaipur părea sa strălucească – ne-am încumetat chiar sa luam un tuk-tuk pana in oraș ! Dar nici bine nu ne-am apropiat de orasul vechi ca harmalaia, mirosurile, praful ne-au acaparat din nou.
Deci oricine se așteaptă sa găsească în capitala Rajasthanului un oraș romantic de basm în roza va fi dezamăgit. Orasul roz era atat de prăfuit ca clădirile păreau învolburate in ceata ( acum imi doream o ploaie torențiala care sa spele străzile de acest praf greu respirabil ). Daca nu ași fi știut ca ploaia doar va transforma praful intr-o mocirla si mai grețoasa.
Palatul Hawa Mahal denumit si palatul vânturilor, aceea minunata construcție pe care o văzusem in sutele de fotografii pana acum se afla in mijlocul orașului direct pe marginea celei mai îmbâcsite străzi. Am coborât, am facut si noi niste fotografii care au ieșit la fel de frumoase ca si cele din reviste, pentru ca pe o fotografie nu se transmite nici mirosul si nici gălăgia din jur.
Eu auzisem ca a rămas doar fațada din acest palat dar nu este adevărat – se poate intra si vizita si din interior – ceea ce va recomand si vouă. Clădirea chair daca nu mai este mobilată mai are si acum încăperile ce au a servit femeilor din harem pentru a urmări viața colorată de pe străzile din Jaipur, fără a fi văzute. De prin geamurile minuscule am aruncat si eu o privire peste harmalaia de pe străzi si m-am simțit cumva ocrotita si in siguranta – va spun sincer ca nu ași mai fi plecat de acolo.
In Jaipur poți cumpăra un bilet combinat care este mult mai ieftin decat daca cumperi bilete de intrare separate si este valabil pentru Hawa Mahal, Jantar Mantar, Albert Hall, Nahargar și Palatul Amber.
Jantar Mantar este un observator cu o colecție de instrumente astronomice arhitecturale. Maharajah Jai Singh II a construit acest observator între 1727 și 1734. In interiorul acestui observator ai nevoie de ghid pentru a înțelege exponatele. Observatorul constă din 14 structuri proiectate conform criteriilor astronomice. Acestea includ măsurarea timpului, prezicerea eclipselor, observarea orbitelor planetare și determinarea altitudinii și declinării astronomice.
In muzeul Albert Hall fotografiatul era interzis…cu aparat de fotografiat, dar nu cu telefonul celular ( probabil ca pe vremea când a ieșit aceasta lege nu existau încă telefoane mobile ) așa ca toți indienii făceau poze de zor cu telefoanele mobile ( ceea ce am facut si noi )
Am urcat sus la Palatul Amber pe jos, cu mașina era imposibil ( drumul total blocat ) si pe elefanți nu aveam nici un interes sa o fac – preturile fiind dupa părerea mea o nesimțire fata de turiști. Sus in palat îmbulzeala mare – am avut ghinion ca era zi festiva.
Palatul este construit ca un labirint si unele coridoare si camere de-a dreptul claustrofobice mici, înguste si in ziua când am fost noi acolo si extrem de sufocante. Aerul prăfuit se încinse de la căldura de afara. Ultimi metrii i-am parcurs aproape in fuga…ieșind din nou la aer mi-am adus aminte de palatul din mijlocul lacului pe care doream neaparat sa-l vizitez.
Șoferul nostru de taxi…nu si nu …că sa nu mergem acolo. Se vedea pe el ca se jenează când încerca sa ne explice de ce…când am ajuns la marginea lacului in mijlocul căruia plutea palatul de apa am înțeles de ce…nu mai era palatul din mijlocul apelor ci din mijlocul unei groape imense de gunoi.
La margine se bălăceau niste porci – si eu zic in gluma …o acum un porc la rotisor …dar șoferul indignat imi răspunde …porci nu mănâncă decat oamenii din casta celor de neatins așa numiții „untouchable” si imi arata cateva barăci de carton la marginea lacului unde locuiau ei…deci porcii cum s.-ar zice se bălăceau in ograda lor. Am încercat sa ma apropii sa fac cateva poze dar mirosul de gunoi dospit la soare nu mi-a permis – in momentul acela am crezut ca mor de greața.
Spre seara când sa ne întoarcem la hotel observam ca orasul se pregătește de festivitate.
Era ziua festiva numita Dussehra care este probabil cel mai popular festival din India si se sărbătorește cu muzică, dans si foc. Da ați citit bine, aici in acest oraș unde nu a mai plouat de zeci de zile si totul era uscat si prăfuit oamenii se pregăteau sa construiască niste păpuși imense care la miezul nopții vor fi aprinse si vor devenii ruguri imense! ( ceva asemănător cu burning man din america – probabil ca ei s-au inspirat de aici ) .
Rugămințile mele fierbinți de a rămâne in siguranță in camera de hotel au rămas fără succes. Soțul meu m-a amenințat ca merge singur daca nu vreau sa-l acompaniez așa ca decat sa nu pot dormii făcându-mi gânduri daca mai trăiește sau nu – m-am hotărât ( mai mult de nevoie ) sa merg cu el.
Am facut experiența ca dupa cateva săptămâni petrecute in India devii la fel de ignorant sau chiar ași spune cu tendințe suicidale si se părea ca pe el deja l-au acaparat aceste sentimente.
Am luat o bici-ricksa pana in apropiere de „locul sacru” unde erau expuse deja păpușile – de fapt un stadion de fotbal plin, plin, plin cu oamenii ( bărbați, femei, copii, bătrâni ) care cântau si dansau .
Stadionul era îngrădit cu gard de sârmă si eu aproape ca am facut atac de panica când era vorba sa intram. Soțul văzând-mi privirea înspăimântata mi-a promis ca rămânem in afara stadionului. Ne-am urcat pe niste pietre in apropiere si astfel aveam o vedere buna peste mulțimea de oameni văzând si spectacolul ce se desfășura in interior. A apărut un preot si câțiva bărbați îmbrăcați in costume traditionale cu fetele machiate frumos colorate.
Dupa ce au binecuvântat mulțimea au ieșit din stadion si au trecut direct pe langa noi așa ca am fost binecuvântați si noi. Intre timp dăduseră foc păpușilor si focurilor de artificii. O gălăgie infernala care iti făcea sa-ti sară timpanele.
Focul s-a stârnit atat de tare ca trecuse din greșeală pe balansoarul de copii aflat in apropiere…sa fugim de aici cat mai repede – pana nu se termina cu morți si râniți. Soțul meu văzând ca nu mai e gluma si ca într-adevăr se poate termina urât de tot ma luat de mana si ne-am strecurat cat de repede posibil printre localnici, care de neînțeles se îmbulzeau si mai mult sa fie cat mai aproape de flăcări. Am alergat ca nebunii – se auzeau țipete si mirosul de fum devenea din ce in ce mai puternic.
Când am ajuns in hotel am deschis laptopul si am cumpărat bilete de avion pentru a doua zi – direcția Thailanda ! In aeroport am avut cele mai mari emoții din viata mea – eram suspecți ca părăseam India așa dintr-o data.
De ce ? care este motivul ? Eu ce sa zic – I am sick ! răspund eu – if you are sick you cannot go on a plane…oh no, m-ați înțeles greșit…not really ill, răspund eu I AM SICK OF INDIA !
[ssm_form id=’2284′]
Acesta a fost ultimul articol despre India …dar aventura noastra a început aici