Si cu toate ca eram foarte curioși sa aflăm cum se prepară mâncarea thailandeza am hotărât pentru dimineața zilei a 4 sa facem o deviere – o ieșire la iarba verde cum s-ar spune ( ne cam săturasem de „înghesuiala“ din Chiang Mai si astfel am studiat harta descoperind ca la doar 30 de km. departare de oraș se afla un mic orășel demn de o vizita.
Pana in Lamphun se putea ajunge cu autobusul in circa 50 de minute sau cu trenul in doar 30. Am decis in favoarea trenului si pentru faptul ca doream sa experimentam si aceasta metoda de calatorie prin Thailanda. Am auzit de la alți prieteni care au facut toata Thailanda cu trenul deoarece este foarte ieftin. Dar chiar așa de ieftin nu ne-am imaginat sa fie !
Dar sa începem cu începutul. La ora 8 dimineața in timpul micului dejun o întrebam pe chelnerița cat de departe este gara si aflam ca se afla in imediata apropiere la doar 5 minute cu tuk-tukul. Ajutătoare cum era ( cum sunt de fapt aproape toți thailandezi se grăbește la recepție sa întrebe când pleacă următorul tren. Nu sunt multe trenuri care fac stop in acest oraș si următorul este la 9:30, dupa aceea abia la ora 2 după masa. Imburdușim cateva sandwich-uri si o sticla de apa in rucsac si o luam in graba spre stația de tren. Plătim 50 bath pentru tuktuk ( puțin mai scump ca a fost chemat special pentru noi in fata hotelului ) si la ora 9:20 ne aflam in fata ghișeului de bilete.
Doua bilete dus-intors pana la Lamphun cer eu. Pașapoartele – va rog – imi răspunde vânzătoarea. Pașapoartele ? pentru ce imi trebuie un pașaport ca sa circul cu trenul. Bineînțeles ca le-am lăsat in safe-ul hotelului. Nu, nu primiți bilet fără pașaport …oh…ce dezamăgire…ce sa facem acum – sa mergem inapoi la hotel sa le luam nu mai aveam timp si după masa ar fi mult prea târziu…( deci atenție daca vreți sa călătoriți cu trenul in Thailanda sa aveti întotdeauna pașapoartele la voi ).
Ne mai învârtim prin gara, facem cateva poze, mergem pe peron , trenul nostru era deja acolo si ne gândim- ce-ar fi sa urcam fără bilet ? sa-i dam controlorului niste bani ( ma gândeam eu ca pana la 200 bath ( circa 5 EUR ) ar fi OK ). De obicei eu am astfel de idei si soțul meu se cam fâstâcește si ii e frica si așa a fost si de data asta. Neștiind cum reacționează thailandezi la “mită” parca nu are curajul si astfel se îndepărtează de tren lăsându-mă intr-o stare de nesiguranța…sa o fac sau sa nu ? Mai sunt doar 3 minute pana trenul pornește si megafoanele anunța deja ca pasagerii sa urce imediat in tren.
Eu il caut cu privirea pe soțul meu si il vad alergând către mine…urca , urca imi striga el pana nu-ti pleacă trenul din fata nasului. Vai ce curajos s-a facut, imi zic eu si urc in graba, acum cu un sentiment neplăcut…parca mi s-a facut mie frica. Chiar vrei sa mergem fără bilet ? îl întreb eu dupa ce am luat loc in compartiment…dar nu ! uite ca avem bilete si flutura cu ele in mana.
Cum ai facut ?
Am facut scandal ! si tu stii ca thailandezi nu suporta sa strigi la ei. Asa ca mi-au dat biletele imediat si fără pașaport.
Le privesc cu atentie sunt doua bilete pe distanta Chiang Mai – Lamphun doar dus si un bilet costa doar 5 bath !!! Dar cum ne vom întoarce inapoi ? ma gândesc eu acum.
Gândurile rele imi dispar însă instantaneu când încep sa privesc pe geam – o minunăție de priveliște- câmpuri verzi de orez, livezi de papaya si mango si ici colo cate o vaca tolănita la umbra unui cocotier. Cele 30 de minute au trecut ca vântul ( cu toate ca trenul pufăia mai mult ca un melc ) pana la micuța gara din Lamphun.
Nici un alt turist nu a mai coborât cu noi si astfel stăteam așa pierduți in mijlocul unui camp aproape gol. La ghișeul de bilete un băiat tânăr ( pe asta nu este necesar sa-l bruschezi ma gândesc eu, lasă ca reușim si cu vorbe bune sa primim biletele de întoarcere ) si îl întreb imediat – Are we aloud to buy tickets without a passport ? What , why not ? se uita el mirat la noi.
Un singur taxi așteaptă in fata gării si nu este necesar sa ne târguim deoarece prețul pe care îl cere este mai mic decat ne așteptam si astfel pornim spre centrul orașului “adormit” cum l-am numit eu. Ne lasă direct in fata celui mai mare templu si dispare…singurul taximetrist din Lamphun.
Templul este imens si se pare ca vor fi ceremonii in următoarele zile deoarece este împodobit cu flori si eșarfe. In incinta templului doar noi suntem singurii turiști, dar templul este plin de oameni – se pare ca thailandezii iau in serios religia lor. Înăuntru se tine o predica si noi pășim pe vârful picioarelor neîndrăznind sa facem poze.
Un râu destul de lat trece prin fata templului si un pod acoperit ( ceva de genul din Florenz/Italia cu magazine pe el ). Apa râului este plina de nuferi si mătasea broaștei – se pare ca de tare demult nu am mai navigat vre-un vapor sau barca pe el.
Văd o femeie in mijlocul râului care culegea ceva din apa si când ma vede și ea imi face semn cu mana si se îndreaptă spre mine… tot mai adânc in apa ( eu fiind pe partea cealaltă ) strigând cat ii putea gura. Oare ce culege sau mai bine zis ce vrea de la mine? ma întreb eu.
Apa ii ajunge aproape pana la bărbie, sper ca nu s-a împotmolit si se ineaca acum in fata mea. Ma prefac ca nu-i mai dau atenție si atunci se întoarce si iese din apa, phu…bine ca nu striga dupa ajutor. Ajungem dupa cateva minute la o mănăstire un/o călugăr/ita ne invita înăuntru. Am scris un sau o pentru ca nu puteam deslușii daca este femeie sau bărbat… E fardata si pensata ca o femeie însă poarta haine de călugăr si cred ca are o vârsta destul de înaintata. Se pare ca aici se retrag “ladyboys” la bătrânețe.
Aici se construiește in stil mare si astfel ne imortalizam si noi pe o țigla donând câțiva bănuți. De acum înainte exista o țiglă pe acoperișul unui templu thailandez pe care scrie numele nostru .
Mie intre timp mi s-a facut foame – si pana deseară când aveam cursul de gătit tot trebuia sa mâncam ceva si astfel întrebam pe cineva unde este următorul restaurant. Restaurant ? se mira el, dar uite întreaga strada e plina de vânzători ambulanți care își prezinta mâncarea făcută instantaneu intr-un wok imens sau pe un grill construcție personala. Carnea care probabil a stat la soare întreaga dimineața ma îngrețoșează mai mult decat sa-mi facă pofta.
I mean a real restaurant ! încerc eu încă odată sa-i explic ce caut. Făcând ca nu ma înțelege…sau probabil chiar ca nu a înțeles se întoarce ofensat si pleacă mai departe. Eu trag din nas când soțul meu încearcă sa ma convingă sa mâncam acolo…dar tu crezi ca la un restaurant se pregătește mâncarea altfel. Tot așa o fac…
Ne mai plimbăm prin orasul aproape gol ( la prânz parca toți s-au retras sa facă siesta, sunt peste 35 grade la umbra ! ) si mai vizitam cateva temple vechi in stil indian.
Cândva ne gândim ca ar fi cazul sa ne întoarcem la gara dar singurul taxi din Lamphun a dispărut- probabil ca făcea si el pauza de prânz ) Intram la un magazin sa rugam sa ne cheme un taxi dar vânzătoarea ne răspunde: Va pot chema un taxi dar vine din Chiang Mai si durează circa o ora sau si mai mult pana ajunge aici…adică cum ? o întreb eu nu exista taxiuri in acest oraș ? Nu avem, ca nu sunt turiști si localnici merg cu mopedul…ahh, stati ca avem o alta soluție – ce ziceți de o bici-ricșa ?
In fata magazinului doi bătrânei ne așteptau cu bici-ricșa sa ne duca la gara. Cat ne costa ? dați cat vreți voi, ne zice recepționista.
Pai ce sa va zic…când m-am așezat in spate si a pornit la drum mi s-a rupt inima de mila. Era o bicicleta veche , fără viteze care scârțâia din toate mădularele. Bătrânelul care mi-era “șofer” avea niste șlapi in picioare cu care rămânea mereu agățat de pedala si asta făcea drumul si mai neplăcut. Șurubul de la pedala era fără capac așa ca dupa cateva rotații dădea sa cadă si astfel el oprea se dădea jos si îl lovea cu un ciocănaș pe care îl purta la centura. Nu știam daca sa rad sau sa plâng…se pare ca astfel de “greutăți” nu a fost obișnuit sa tragă pana acum. In veci, pururea nu vom ajunge la timp la gară, ma gândeam eu când pac…i se rupe lanțul la bicicleta. Se coboară de parca nu s-ar fi întâmplat nimic si se pune sa-l repare…am ajuns si la gara in circa 40 minute si parca imi venea sa-i dau atâția bani sa-si poată cumpăra o bicicleta noua…
Nu poți salva toata lumea…imi spune soțul citindu-mi gândurile – el se bucura si de bacșișul pe care i l-ai dat – astăzi își poate permite sa mănânce la “restaurantul” din colt unde tu ai strâmbat din nas ! …ne întoarcem inapoi spre Chiang Mai si privirea mea se pierde de data aceasta in gânduri… uneori e bine ca viața sa-ti mai dea câte o lecție…