We do not have a chicken pillow…sorry madam, imi raspunde camerista pe care o sunase sotul meu cu cateva minute inainte. Imi dorisem o perină cu pene – cea pe care incercasem sa dorm in ultima noapte era umplută cu vată sintetică care cu timpul se transformase in gemotoace tari ca piatra. Camerista nu prea intelegea engleza..what do you want ? a new pillow ? Yes , but please with feders…what, mai intreaba ea inca odata…feders, like chicken –ii raspunde el, you know chicken ? you take the feders and make a pillow? …sper insa sa nu cumva sa trimita pe cineva la jupuit de pene.
Acum dupa ce am aflat ca nu au perini din pene de găina ii raspund: Ok, I will take than a goose pillow…dar cand vad ca nici asta nu intelege mai incerc inca odata ..or maybe duck ?
Do you want to order something from the chineze restaurant ? intreabă camerista cu un ton ironic insa simpatic in voce. Incep sa rad si eu ..bring me something to sleep on – not to eat , I am tired and not hungry. Acum asteptam de circa 10 minute sa bata cineva la usa si speram sa nu primim o portie de rată cu sos dulce-acrisor.
Grand Hotel Arrecife pe Insula Lanzarote este un bloc cu 17 etaje cu fatada de sticla construit probabil prin anii 90 – absolut nerecomant pentru un hotel de vacanta. Hotelul e defapt o “pata de rusine” dacă ar trebui sa traduc cuvantul german “Schandfleck” ce i se potriveste de minune.
Este spectaculos dacă locuiesti in el si privelistea din cameră este exceptională- noi fiind cazati la etajul 11 cu o privire panoramică peste plajă si mare. Insă dacă il privesti de dinafară iti sare imediat in ochi ( negativ vorbind ) de la zeci de km departare. Toate clădirile de pe insula sunt cu cel mult 3 sau 4 etaje construite in stil spaniol cu peretii varuiti in alb si balcoane verzi sau albastre.
Doar acest hotel pare sureal – in totalitate din sticlă arata mai mult ca un birou al unei companii multinationale. Acum temperaturile de peste zi urca pe la 20 de grade si totusi camerele se incălzesc enorm cand bate soarele direct. Nu sunt balcoane si geamurile sunt ermetic inchise.Un singur gemulet de circa 50×50 cm se poate deschide circa 20 cm pentru a lasa sa intre aer proaspat.
Aici la etajul 11 se aude cum vajaie vantul si uneori am impresia ca intregul complex se leagana in bataia vântului. Ah, vântul…trebuia sa-mi fi fost clar inainte de a alege aceasta destinatie ca insula unde se tin concursurile internationale de windsurfing iti ofera un singur lucru cu siguranta….vânt !
Dupa ce am asteptat inca vre-o jumatate de ora fara sa primim nici un raspuns, adormim morti de oboseala dupa ziua incarcata de impresii pe care am avut-o astazi.
Dimineata am pornit la drum lung dupa ce ne-am cumpărat un bilet pentru 6 obiective, valabil 14 zile ce include:
• Grădina de cactuși
• Los Jameos del Agua
• Cueva de los Verdes
• Mirador del Río
• MIAC – Castelul San José
si
• Muntele de foc – Parcul Național Timanfaya
Prețul pentru adulți este de 30 Euro, iar pentru copii 7 – 12 ani este de 15 Euro.
Prima oprire fusese ”Grădina de Cactuși”, amplasată la limita nordică a localității Guatiza.
O creație a artistului Cesar Manrique despre care am sa va povestesc mai tarziu, gradina este amenajată într-o groapă de circa 10 m adâncime și o formă ovală, de circa 100 x 80 m. Grădina cuprinde un număr impresionant de cactuși, de toate formele, mărimile și culorile.
Am colindat pe alei printre cactusi de diferite marimi si în diferite stadii de inflorescență.
Unii purtau chiar fructe mai mult sau mai puțin coapte. Cateva dintre aceste fructe aveau forma si culoarea zmeurei..oare or fi avand ai acelasi gust ? Nestiind daca sunt sau nu comestibile am renuntat de data aceasta sa le culeg.
Mai intai am auzit-o gemând – asa cum fac cătelasi cand sunt supărati dar nu au curajul să latre. Geamătul s-a transformat insa in curând intr-un suier asurzitor. Vâtul incepuse sa bată din ce in ce mai tare. Si ea era legata cu lanturi groase de fier si aripile batute in cuie prinse intre ele cu grinzi lungi de lemn. Moara de vânt suferea !
La limita nordică a incintei, la cota superioară a terenului, exista o moară de vânt careia nu mai ii era permisa existenta. Moara era complet echipată și parea în stare de funcțiune, daca ar fi putut. Pentru un moment am inteles de ce unii turisti cumpară in pietele Asiei păsări inchise in colivie doar pentru a le reda din nou libertatea. Dacă asi fi putut – asi fi rupt si eu lanturile cu propriile mele maini. Din pacate trebuia sa ma tin cu ambele maini de balustrada pentru a nu zbura si eu…Am plecat mai departe…
Los Jameos Del Agua nu este o pestera normala. Amplasată între malul salbatic al oceanului, Los Jameos Del Agua este prezentata ca o peșteră vulcanică, cu un traseu orizontal, la o adâncime relativ redusă.
Împreună cu sora ei de mai la vest, Cueva de los Verdes, peșterile s-au format ca tuneluri de scurgere a lavei în urmă cu circa 5000 de ani, la o erupție a vulcanului Corona din vecinătate. Aici si doar aici traiesc singurii crabi albinos din lume. Vazusem mai multe reportaje la TV despre acesti crabi si eram tare curioasa. Pe fundul apei foarte clare se vedeau doar cateva punte albe de circa 2 cm marime. Putin dezamagitor.
Dar trecând prin aceasta pestera si urcând din nou la suprafata ne uimeste o piscina de o culoare fascinanta. Din nou una dintre creatiile artistului Cesar Manrique.
Cueva de los Verdes se afla la mica distanta de prima. De o amploare mai mare decât prima, având galerii ce însumează circa 7 km lungime, se pare că pornește de la crater și ajunge până în ocean. Si pentru ca peștera se vizitează numai în grupuri organizate, cu ghid însoțitor, asteptam circa 20 minunte pana sa putem intra. Coboram o gramada de trepte si cand ajungem jos intr-o sala destul de mare vad ca pestera coboara si mai in adanc. O bună parte din traseu este formată din galerii paralele, suprapuse, cu goluri de comunicare între ele astfel incat ai impresia ca poti vedea pană in miezul pămantului.
Trebuie sa ne ghemuim pentru a mege mai departe si eu ma ingrozesc la gandul ca va trebuii sa parcurg cei 7 km in aceasta pozitie. Ghidul ne atrage atenția ca peretii sunt de diferite culori fiind formati din diferite minerale si cu toate ca nu exista stalactite și stalagmite putem recunoaste cateva formatiuni ciudate: o zonă cu ceva calcit care creează imaginea unei oi iar mai tarziu un mineral verde ce formează chipul lui Quasimodo – sau poate este doar un peret lucios unde ne oglindim noi toti cei care intretimp ne simtim ca si el.
Cea mai îndepărtată sală față de intrare, pe direcția vulcanului este, nu se putea să lipsească, ”Sala de concerte”. De la aceasta, mai departe, accesul turiștilor este interzis, mai fiind circa 4.5 km până la vulcan. În această galerie, la circa 1.5 km depărtare este instalat laboratorul de urmărire a activității vulcanului. Pe drumul de întoarcere spre ieșire, un ultim aspect de văzut, sau mai bine zis de auzit, este ecoul căderii unei pietre aruncate din galeria superioară printr-un gol către galeria inferioară. Suntem rugați să nu folosim camerele foto sau video precum și telefoanele, spre a nu altera efectul. Ghidul aruncă piatra și …… surpriză!
Piatra cade descoperind o noua dimensiune…
Vreau sa vad toate pozele din albumul Spania
Citeste si partea a doua despre Insula Lanzarote