Pentru a ajunge în sudul Marocului la marginea desertului Sahara şi a vizita “Vallee du Dades” denumita si valea celor 1000 de Kashbah´s trebuie să traversăm Munţii Atlas. Denumirea acestor munţi îmi este cunoscută doar din povestirile antice unde “Atlas” sprijinea pe umerii lui cerul deasupra pământului.
Urcând tot mai în sus pe străzile în serpentine, verdele devine tot mai rar lăsând loc mai întâi pământului roşu de argilă şi pe urmă stâncilor gri de piatră. După câteva ore de drum vegetaţia la marginea drumului dispare lăsând loc doar unor boscheţi şi unor stânci de piatră.
Şi din când în când la marginea străzii câte un băieţel între 10 şi 15 ani încearcă să ne oprească din drum voind să ne vândă ceva. Oprim într-un târziu din curiozitatea de a afla ce pot să vândă aceşti copii în zona aceasta pustie. Un băieţel de circa 10 ani vine în fugă înspre maşina noastră şi în mâini aduce cu el pietre. Cobor din maşină şi mă apropii de el întrebându-l:
Arata-mi, ce vinzi ? il intreb “De pierre, madame… “ şi într-adevăr îmi arată mâinile ţinând în ele două pietre de mărimea unei portocale. Văzându-mi semnul de întrebare în ochi, loveşte piatra cu putere de pământ şi aceasta spărgându-se îşi arată miezul de cristale strălucind în soare în diverse culori roşu, verde, albastru…
Eu sunt uimita şi hotărăsc spontan că doresc să cumpăr aceste pietre oricât ar costa. Combien? îl întreb. Băiatul dă din umeri şi mi-e teamă că nu mă înţelege, scot portmoneul arătându-i 5 euro.
Avez vous de l´eau? mă întreabă el cu glas slab şi timid. Băiatul nu întinde mâna înspre banii mei, pare dezinteresat. OK, 10 euro trebuie să ajungă şi îi întind din nou banii voind în acelaşi timp să iau pietrele şi să plec mai departe. L´eau? Am înţeles bine? Plec spre maşină şi scot o sticlă de apă. Un zâmbet imens îi luminează faţa. Cu mâinile aproape tremurânde ia sticla cu apă şi o bea pe nerăsuflate.
Cele 2 pietre de mărimea unei portocale cu miezul de cristale strălucind în culorile curcubeului le-am pus la noi în vitrină. Şi când cineva mă întreabă dacă sunt pietre preţioase – îi pot răspunde cu siguranţă că sunt – sunt atât de valoroase cât o sticlă de apă în deşert…
esti curios si de alte intamplari si povestiri despre Maroc ? Citeste aici…